GOOD LIFE MAGAZINE

"Eu sunt..."

Search
HOROSCOPUL ZILNIC ACVARIA.COM * ACVARIA.RO

Horoscop zodia BERBEC Horoscop zodia TAUR Horoscop zodia GEMENI Horoscop zodia RAC Horoscop zodia LEU Horoscop zodia FECIOARA Horoscop zodia BALANTA Horoscop zodia SCORPION  Horoscop zodia SAGETATORHoroscop zodia CAPRICORN Horoscop zodia VARSATOR Horoscop zodia PESTI

HOROSCOP MAI 2019 pentru CAPRICORN. DRAGOSTE.

Home > Horoscop Acvaria > Horoscop lunar > Horoscopul lunii mai 2019 > Horoscopul iubirii > Zodia Capricorn

Cum cuceresti un Capricorn




Horoscopul iubirii pentru Capricorn

Luna MAI 2019 în suflet

Începutul de lună e interesant pentru cei aflați în căutarea iubirii: se animă lucrurile, se reaprind motoarele, poți trăi momente tandre și senzuale cu totul aparte alături de cel care ți-a furat inima. Sau poate abia acum ți-o fură!

Uranus a intrat nu demult în Taur – zodia care se ocupă se sufletul tău – și timp de 7 ani de acum înainte te va învăța să iubești mai intens, mai pasional, mai curajos decât înainte. Pentru prima oară în viața ta, Uranus se va întâlni aici cu Venus și cu Mercur, deci au loc două conjuncții care nu pot trece neobservate. Ele măresc șansele unor întâlniri sentimentale noi, apariției de persoane atractive, îți oferă tot arsenalul de seducție de care ai nevoie: cuvinte, gesturi, mângâieri, tandrețuri, daruri, deci folosește-te din plin de aceste comori de care nu ai mai avut parte până acum. Da, poate ți se cere ceva în plus față de modul în care ai iubit înainte: mai mult curaj, mai multă încredere în calitățile tale de cuceritor, mai multă iubire pentru propria ta persoană, mai multă încredere în feminitatea ta – dacă ești femeie – să fii sigur că meriți să fii iubit, știi să iubești, știi să primești, deci trebuie doar să schimbi ceva, pentru că ocaziile apar!

Perioada cât Venus trece prin Taur e excelentă pentru iubire, deci ce mai aștepți? Aranjează-te și ieși în lume să fii remarcat și să te îndrăgostești din nou. Gândește-te că nu ai mai avut parte de asemenea vânt prielnic poate niciodată înainte, căci acum ai la purtător tot ce-ți trebuie pentru a cuceri: cele mai potrivite cuvinte de amor și imaginea perfectă pentru a atrage atenția și admirația!

Cele de mai sus sunt valabile pentru cei care sunt încă la faza de curte, de seducție, de cunoaștere, de cucerire, de dezvoltare a unei noi relații. Pentru că cei căsătoriți nu au parte de aceleași auspicii favorabile. Marte intră în Rac la mijlocul lunii, adică în zona cuplului, ceea ce poate scoate de la naftalină o serie de aspecte nu tocmai plăcute din trecutul unuia dintre parteneri sau chiar din trecutul relației. Ideal ar fi să zgândăriți trecutul doar cu scopul de a face lumină în acele unghere rămase secrete, ascunse sub preș, deci nu pentru a vă reproșa unul altuia cine știe ce erori de demult. Trecutul poate conține și suferințe, și lipsuri, și greșeli, și nostalgii, și goluri, deci trebuie să umbli cu grijă în sertarele memoriei, că cine știe ce iese de acolo!

Repară trecutul cu diplomație, cu grijă, cu iubire, deci nu vă aruncați unii altora în spate toate greșelile din ultimii 5 ani, pentru că nu e tocmai cea mai potrivită atmosferă pentru a analiza trecutul. Riscul de a scoate la iveală suferințe vechi e mare, deci mare grijă cum umbli cu sipetul de amintiri, ca să nu se spargă! Trebuie să demonstrați că sunteți alături ca o forță unită, la bine și mai ales la greu, pentru că bagajul pe care îl cărați după voi poate fi plin și de gunoi care se cere aruncat odată!