GOOD LIFE MAGAZINE

"Eu sunt..."

Search
HOROSCOPUL ZILNIC ACVARIA.COM * ACVARIA.RO

Horoscop zodia BERBEC Horoscop zodia TAUR Horoscop zodia GEMENI Horoscop zodia RAC Horoscop zodia LEU Horoscop zodia FECIOARA Horoscop zodia BALANTA Horoscop zodia SCORPION  Horoscop zodia SAGETATORHoroscop zodia CAPRICORN Horoscop zodia VARSATOR Horoscop zodia PESTI

HOROSCOP DECEMBRIE 2018 pentru VĂRSĂTOR. DRAGOSTE.




Luna DECEMBRIE 2018 în suflet

Pe perioada retrogradării lui Mercur, încă de luna trecută, ai simțit un  oarecare sentiment de retragere, de nesiguranță în plan sentimental, de parcă simțeai că ceva nu merge bine, că ceva nu știi, că ceva ți se ascunde, dar poate a fost doar motivul pentru ca tu să faci o analiză profundă a vieții tale sentimentale. Poate să sapi după adevăr, dacă era nevoie, poate să pui întrebări sau, dacă te simțeai chiar tu cu musca pe căciulă, să recunoști și să repari repede! Adevărul trebuia să iasă la iveală ca, după aceea, te simți eliberat, cu o mare povară ridicată de pe suflet.

Nu e chiar cea mai plăcută perioadă pentru tine, mai ales că o ai în continuare pe Lilith în zodia ta, deci fii cu băgare de seamă pentru că această mică piază rea chiar din ograda ta te poate face să faci greșeli, să calci strâmb, să crezi că o eventuală eroare va trece neobservată. Nu fi chiar atât de sigur, deci ai grijă la ispitele care îți dau târcoale acum.

Dacă ai făcut o declarație nefondată, o promisiune pe care nu ai respectat-o sau dacă ai făcut o greșeală și ai reușit până acum s-o ții bine ascunsă, acum e momentul în care adevărul nu mai poate sta după cortină, ci iese la lumină, pentru a te ajuta și pe tine să scapi de frici, de nesiguranță, de dubii. Că cel care ascunde adevărul erai tu sau că o fi partenerul, e de preferat o discuție serioasă și clară ca să puneți țara la cale cu cărțile pe masă.

Ai grijă și la promisiunile pe care le faci în preajma sărbătorilor, la marile speranțe și vise pe care le arunci în Univers la final de an pentru că ar putea să conțină o mare doză de iluzie. Dar una dintre dorințele tale, mai ales dacă e legată de iubire, chiar se poate împlini și îți poate schimba viața!