Inapoi la HOROSCOP OCTOMBRIE 2018 | IUBIRE | BANI | CARIERA | ALTE TIPURI DE HOROSCOP
Luna OCTOMBRIE 2018 în suflet
Îţi revendici și tu, mai mult, spațiul personal, timpul personal, și acelaşi lucru e bine să oferi și partenerului de suflet. Nu trebuie să vă limitați unul altuia viața atât de mult, ci să vă permiteţi, reciproc, clipele voastre personale.
Dacă vreunul atentează la libertatea celuilalt (de mișcare, de acțiune, de gândire), s-ar putea să se iște animozități pentru că, nu uita, tu ești unul dintre cei mai irascibili parteneri de ceva vreme şi încă se menţine tensiunea în prima parte a lunii, cât timp guvernatorul tău Marte este însoțit de Luna Neagră. Te poate face să reacționezi ciudat, neobișnuit, doar pentru că ai și tu nevoie, uneori, de eliberare de orice gen de constrângeri.
Viața în doi este în prim plan luna aceasta, cât timp zodia Balanței, care se ocupă de cuplu, este vizitată de Soare – e acea perioadă din an în care tu pui cel mai mult preț pe relația de cuplu – dar de pe 6 octombrie, Venus intră în retrogradare, ceea ce poate genera situații mai delicate în doi. Mai apar și gelozii, mai ies la iveală vechi erori sau vorbe aruncate aiurea, se mai nasc și neînțelegeri, mai apar și aspecte bine ascunse sub preș care trebuiau, odată și-odată să fie recunoscute și reparate.
Ești pe ultima sută de metri a trecerii Nodului Nord prin zona iubirii – în noiembrie iese din Leu și-ți mai lasă inima în pace – cel care a avut foarte multe și profunde lecții de predat de vreun an și ceva, de când îţi tot pune iubirea şi sentimentele încercare. Arată că ți-ai asumat lecțiile, că știi mai bine cu ce se mănâncă iubirea și ştii să fii – sau măcar te străduieşti să devii – partenerul perfect.
Chiar dacă nu vei fi întotdeauna în armonie deplină cu jumătatea ta – e normal să aveți vise diferite și chiar și drumuri diferite în viață – poți transforma diferențele dintre voi în complementaritate: ce nu are unul are celălalt şi aşa se formează întregul.
Inapoi la HOROSCOP OCTOMBRIE 2018 | IUBIRE | BANI | CARIERA | ALTE TIPURI DE HOROSCOP