GOOD LIFE MAGAZINE

"Eu sunt..."

Search
HOROSCOPUL ZILNIC ACVARIA.COM * ACVARIA.RO

Horoscop zodia BERBEC Horoscop zodia TAUR Horoscop zodia GEMENI Horoscop zodia RAC Horoscop zodia LEU Horoscop zodia FECIOARA Horoscop zodia BALANTA Horoscop zodia SCORPION  Horoscop zodia SAGETATORHoroscop zodia CAPRICORN Horoscop zodia VARSATOR Horoscop zodia PESTI

CAPRICORN * HOROSCOP 2019 * Cariera Job Bani



Horoscop 2019

Zodia Capricornului


 Inapoi GENERAL IUBIRE & FAMILIE CARIERA & BANI


Cariera * Munca * Job * Bani


Nicio planetă majoră nu traversează zonele dedicate muncii, pe harta ta, dar asta nu înseamnă că e un domeniu lipsit de importanță sau de evenimente. Cu Saturn în zodia ta, e clar că, de câțiva ani încă, ești foarte preocupat de cariera ta, de imaginea ta socio-profesională, de sarcinile tale de serviciu. Poate unii Capricorni nu au găsit încă locul în care să simtă că aparțin pe deplin și trebuie să rămână deschiși și anul acesta la eventuale noi căutări, dintre care, cine știe de unde, apare și scânteia edificatoare care te ajută să spui: evrika, acesta e jobul dorit, aceasta e profesia care mi se potrivește. Nu zice nimeni că e un proces ușor, nu e nici vreun noroc picat din cer, ci e rezultatul unei perioade prelungi de căutări, de învățare, de progres, de acumulare de experiențe, de maturizare.

Finalul de an ți-l aduce și pe Jupiter în zodia ta formând un ciorchine de planete majore – despre asta vei citi mai multe la anul, în 2020 – dar ceva-ceva se schimbă încă din decembrie 2019. E vremea unui nou început, pentru că Jupiter trece pe aici o dată la 12 ani (ultima oară trecea pe aici în 2007), ca atare poți folosi tot anul 2019 pentru pregătirea terenului din planul doi, pentru învățare pentru planificări și strategii pe care să le pui în aplicare cu mult elan în 2020. Stai și gândește-te ce ai dori tu de la viață de acum înainte, pentru că 2019 e un an bun pentru astfel de programare mentală. Momentan la nivel teoretic, din umbră, ca apoi să ieși la rampă și să arăți concret, practic, palpabil, tot ce ai pregătit tu în acest timp.

Tu pregătești acum recolta anilor viitori, dar e o dezvoltare lentă, fără sclipiri, fără momente spectaculoase. Ba chiar uneori vei fi nemulțumit de ce primești, că prea durează mult, că prea muncești din greu, dar ai răbdare: nicio recoltă nu dă roade peste noapte! E nevoie de timp și efort, iar tu le ai pe amândouă pe lista de priorități.

Chiron și Marte din Berbec te pot stimula acum să iei taurul de coarne – mă rog, Capricornul de coarne – ca să faci niște schimbări la tine însuți, niște schimbări profunde, direct la temelia vieții tale. Vezi ce anume ți-ai dorit dar nu ai obținut de la viață, pentru că acum ai toate șansele să pretinzi și să primești. Nu din senin, nu spune nimeni asta, dar ambiția ta coroborată cu un concurs de împrejurări pe care destinul ți le aduce în cale pot pune acum bazele unei noi vieți pentru tine, pe care mai apoi vei construi, etaj cu etaj, un alt edificiu. Urcuș lent, dar sigur!