GOOD LIFE MAGAZINE

"Eu sunt..."

Search
HOROSCOPUL ZILNIC ACVARIA.COM * ACVARIA.RO

Horoscop zodia BERBEC Horoscop zodia TAUR Horoscop zodia GEMENI Horoscop zodia RAC Horoscop zodia LEU Horoscop zodia FECIOARA Horoscop zodia BALANTA Horoscop zodia SCORPION  Horoscop zodia SAGETATORHoroscop zodia CAPRICORN Horoscop zodia VARSATOR Horoscop zodia PESTI

CAPRICORN * Horoscopul lunii IANUARIE 2019



DRAGOSTE

Iubirea cere eforturi, nimic nu se clădește peste noapte deci hai, pune mâna pe lopată și la treabă! Sunt puncte în relația ta care ar  avea nevoie de unele ajustări, de intervenții, de reparații, dar nimic nu se rezolvă fără să pui concret umărul și tu. Nu-l lăsa doar pe partener să ducă tot greul, și de tine depinde cum se rezolvă toate problemele sau animozitățile, deci ia taurul de coarne și vezi ce se poate face pentru ca iubirea să revină la normal. Uneori spui că-i prea greu, obosești numai când te gândești ce eforturi trebuie să depui, dar merită dacă la final te așteaptă o relație echilibrată, reașezată pe făgașul normal. Iubirea trebuie alimentată, întreținută, nu merge de la sine, deci, dacă ai cucerit pe cel drag nu înseamnă că poți să te culci pe o ureche, lăsându-l pe el să lupte mai departe. Trebuie s-o faceți amândoi, umăr la umăr, permanent!


BANI

Fii cu mare băgare de seamă la bani, pentru că cel mai sensibil plan al acestei luni e legat de bugetul propriu. Poate faci o eroare din impulsivitate sau naivitate, poate cumperi ceva și regreți mai apoi, de parcă o piază rea își bagă coada unde nu-i fierbe oala și strică echilibrul financiar și așa destul de fragil. Fii deci prudent, nu risca, nu cheltui ceea ce ai strâns cu greu, nu bate palma la primul preț care ți se spune, ci mai degrabă amâni orice decizie legată de bani pentru altădată, deoarece acum riscul și primejdia sunt prin preajmă. Cineva cu intenții rele e cu ochii pe banii tăi, deci cu atât mai ascuțită trebuie să-ți fie atenția!


SERVICIU

La serviciu, ești plin de energie, pus pe fapte mari, foarte implicat în sarcinile cotidiene. Multe proiecte sunt în plină desfășurare și evoluează promițător, fără a spune, deocamdată, că ai ajuns la țelul propus. Ești pe drum, dar pe un drum care îți inspiră încredere că totul va fi bine. Ai șansa de a juca rol de conducător, de lider, și sigur că-ți place această postură, deoarece ai toate calitățile pentru a-i mobiliza și pe alții la treabă așa cum se cuvine. Roadele, laudele, succesele apar, fără doar și poate, tocmai pentru că ești atât de dinamic, de activ, de implicat și-ți vezi serios de treabă, conștient de rolul pe care trebuie să-l joci.